Cosmetica este arta de a ne ingriji corpul cu ajutorul unor metode si preparate specifice.
Estetica cu ajutorul cosmeticii ne ajuta sa avem un corp frumos, termenul frumumos este un termen abstract, aspectele lui sunt legate de gusturile omului.
Cu definirea acestui termen se ocupă estetica, o disciplină din cadrul filozofiei.
Ca orice apreciere stabilirea frumosului este de natura subiectiva.
Aprecierea frumosului este influentata de un complex de simtaminte, legate de mediul social si de psihicul omului.
Termenul de frumos din arte, literatura, muzica este influentat de educatie si mediu social.
Aprecierea frumosului, perfectiunii, armoniei liniilor si culorilor s-a schimbat de multe ori, ea este determinata de gust. Din mileniul al III-lea i.Hr. înfrumusetarea devine ceva normal.
Cosmetica se ocupa cu toaleta corpului care începe cu o baie parfumata, apoi cu o exfoliere urmata de un masaj cu ulei parfumat.
Pielea corpului capata o culoare mai deschisa, ochii sunt conturati, sprancenele sunt alungite si innegrite, buzele date cu carmin, unghiile de la maini si de la picioare sunt lacuite.
Femeia trebuie sa posede trei lucruri albe (pielea, dintii, mainile), trei lucruri rosii (buzele, obrajii, unghiile) si trei lucruri negre (ochii, sprancenele, genele).
Aspecte de care sa tii cont pentru ingrijirea zilnica
Mainile au nevoie,de mai multa hidratare, in special iarna, atunci cand pielea poate sa crape mai usor.
Putem folosi o crema hidratanta de trei ori pe zi, după ce ne-am spalat pe maini.
Putem folosi si ulei de masline, ulei de cocos sau unt de corp.
Vara putem folosi o cremă mai usoara.
Ca sa avem maini catifelate, putem sa aplicam seara cateva picaturi de lotiune cu glicerina, de doua ori pe saptamana.
Este important sa avem grjia si de manichiura.
Prin aplicarea unui ulei de cuticule ca sa prevenim uscarea lor si să incercam sa nu le mai taiem, altfel pot să apara infectii.
Cel mai bine este sa folosim o periuta electrica cu cap special de periere, acesta poate elimina petele de pe suprafata dintilor.
De doua ori pe saptamana putem peria dintii cu bicarbonat de sodiu sau carbune medicinal din plante.
Bicarbonatul de sodiu albeste dantura, iar carbunele medicinal previne infectiile.
Nu trebuie sa ne umezim buzele cu limba, altfel se va distruge stratul protector al buzelor din cauza salivei.
Este bine sa folosim un balsam de buze hidratant pe baza de ulei sau unt, in special iarna (unt de shea, de cocos, etc.). Seara putem aplica crema de galbenele.
Tratament cu ulei de migdale, apa de trandafir si odihna.
Lipsa somnului si stresul sunt principalele cauze pentru aparitia cearcanelor.
Sunt mai multe tratamente naturiste pentru cearcane:trebuie sa ne acoperim ochii cu pliculete de ceai verde, menta, musetel, felii de cartofi sau castravete.
Ceaiul trebuie fiert si racit. Se aplica timp de zece minute de cateva ori pe saptamana.
In primul rand trebuie sa avem o alimentatie corecta, bogata in antioxidanti.
Nu trebuie sa ne lipseasca legumele si fructele precum: merele, afinele, zmeura, capsunele, nucile, varza, etc.
Este foarte important sa ne hidratam si sa folosim pe timpul verii crema cu un factor de protectie solara.
Mai putem folosi creme antirid cu acid hialuronic si crema hidratanta, putem alege o crema cu ulei de argan sau ulei de cocos.
Trebuie sa avem mereu tenul curat, nu este bine sa ne culcam fara sa ne demachiem.
Un remediu pe care il putem folosi acasa este: tratamentul cu aburi in care putem adauga cateva picaturi de ulei esential de eucalypt.
Ne asezam capul deasupra aburului si ne acoperim cu un prosop, pentru 10 minute, apoi ne clatim cu apa calduta.
Mentinerea unui ten curat, demachierea si spalarea tenului cu apa si sapun.
Trebuie sa aplicam o cremă hidratanta.
Pentru punctele negre este bine sa folosim masti de fata naturale.
Creama realizata din o lingura de miere cu patru-cinci picaturi de suc de lamaie.
Se aplica pe zonele cu puncte negre, se lasa sa actioneze 20 de minute, apoi se clateste fata cu apa din abundenta.
Poti face o data pe saptamana tratament cu o masca cu: un galbenus de ou, 50 ml ulei de ricin, 50 ml ulei de masline.
Se amesteca toate incredientele, se da la radacina parului si pe toata lungimea lui cu aceasta compozitie, se acopera capul cu o casca de protectie din plastic pentru 30 minute, apoi se spala parul.
Masează scalpul cu uleiuri esentiale, de cateva ori pe saptamana, două sau trei minute.
Se poate folosi ulei de migdale, lavanda, rozmarin, jojoba, cocos.
Pentru a creste mai repede este bine sa tunzi parul mai des.
Daca varfurile se despica se incetineste cresterea parului.
Este recomandat sa te speli pe cap de cel mult trei ori pe saptamana, astfel se permite uleiurilor naturale sa intre in firele de par si sa le hidrateze, ajutand la cresterea parului.
Pentru un par sanatos respecta cateva reguli:
Maseaza zonele afectate cu o perie pentru a stimula circulatia sangvina si drenajul limfatic.
Vergeturile sunt linii subtiri care apar datorita ruperii tesuturilor, datorita cresterii in greutate sau a dereglarilor hormonale.
Cand pielea este fortata sa se intinda atunci colagenul din piele se rupe (colagenul nu este foarte elastic). Vergeturile se pot trata cu crema pe baza de retinol.
In ziua de astazi exista mai multe aparate si metode de epilat.
Fiecare poate alege aparatul si metoda in functie de ten si de sensibilitatea pielii.
Metode de epilare folosite sunt: lama de ras, ceara calda sau rece, crema de epilat, aparate de epilat.
Fiecare metoda are avantajele si dezavantajele ei.
Pentru alegerea celei mai bune metode de epilat este nevoie sa cunosti foarte bine pielea, pielea mai sensibila are nevoie de o atentie mai mare pentru a nu se irita.
Exfolierea pielii este necesara pentru indepartarea celulelor moarte, pentru a avea o piele curata si catifelata.
Exfolierea pielii se face dupa dus, apa cald deschide porii si ajuta la curatare.
Produse naturale pentru exfoliere eficienta pot fi: bicarbonat de sodiu, zat de cafea, tarate, faina de ovaz, sare de mare, etc., sau geluri de dus abrazive.
Se aplica lotiunea pentru exfoliere si masam pielea circular cu o perie sau burete, trei minute pe fiecare zona, se insista in zona -genunchilor si coatelor, la sfarsit aplicam o crema hidratanta.
Dupa baie porii sunt deschisi si nu se aplica deodorant, se asteapta 10 – 20 minute pana la aplicare.
Îmbunătățește-ți somnul cu o igienă corectă! Află cum obiceiurile sănătoase și un mediu optim pot…
Bocanci bărbați impermeabili, cu tehnologie de protecție împotriva apei, oferind confort și stabilitate pe orice…
Peria electrică Revlon a devenit un instrument indispensabil pentru femeile care își doresc un păr…
Învață cum să îți creezi ținute office dama versatile! Găsește inspirație pentru un look elegant…
Ghete damă la modă, confecționate din materiale premium. Explorează colecția noastră și bucură-te de confort…
Descoperă cum să îți menții sănătatea mentală prin tehnici simple și eficiente. Ghiduri și sfaturi…
View Comments